Masivul Ceahlau – Legendele Muntelui Ceahlau

Muntele asta al nostru, Ceahlaul, n-a fost dintotdeauna asa cum il stim noi, inalt, cu stanci multe ingramadite spre varf si cu codri spre poale. Se spune ca Satana vroia sa ajunga pana sus la cer. A suflat o zi si-o noapte de-a randul de s-a strans multime de piatra gramada. Cand a vrut Dracul sa se urce spre cerul din care fusese alungat, Dumnezeu a blagoslovit si a pus mana pe muntele care s-a cladit – Ceahlaul. De atunci, Ceahlaul este muntele lui Dumnezeu, cel pe care a pus mana Sa si l-a sfintit.

Muntele Ceahlau este unic in spatiul romanesc – are hram si are sarbatoare, dar, mai mult decat toate, are nenumarate legende si povesti, chiar si unul dintre miturile fundamentale ale poporului roman: „Dochia si Traian”, mitul etnogenezei, cel atat de frumos versificat de Gheorghe Asachi. Are legende pe care le-a cunoscut Alecu Russo („Piatra Corbitei”, „Piatra Teiului”) sau Gheorghe Asachi („Legenda Serafimei”, „Dochia si Traian”), Mihai Eminescu („Turnul lui Budu”), Calistrat Hogas („Legenda Panaghiei”) si multe altele, stiute de Mihail Sadoveanu, Constantin Matasa, Ioan Gavanescul, in antologiile noastre reusind sa culegem si sa prezentam un numar de 49 de legende si povesti de la muntele Ceahlau.

O lume populata cu fiinte fantastice sau reale si personaje istorice va este dezvaluita, exprimand creativitatea, masura si bunul gust al munteanului de la poale de Ceahlau de la care a aflat Vasile Alecsandri frumoasele balade ale „Mioritei”, „Salgai”, „Miului” sau „Hotul si domnita” si „Biserica rispita”. Nu lipsesc din povestile lor uriesii, capcaunii, dracii, zanele, Noureanu, Sfarma-Piatra, Stramba-Lemne, Dumnezeu si Sfantu’ Petru, vrajitoare, calugari, boieri, tarani, haiduci, dar si Alexandru cel Bun, Dragos-Voda sau Stefan cel Mare si Vasile Lupu.

Legendele si povestile de la muntele Ceahlau au fost create de munteanul pe care Alecu Russo il credita cu acel „genius loci” specific in general comunitatile montane si culese si publicate inca din prima jumatate a veacului al XIX-lea, spiritul romantic indemnand o generatie de exceptie (cea pasoptista) sa strabata tara, sa cutreiere muntii, sa poposeasca la focuri de stane sau la nunti si sezatori taranesti, sa asculte, sa priveasca si sa scrie apoi.

Vasile Alecsandri, in notele sale, amintea ca a aflat povesti si balade de la cimpoiesi, vanatori, calugari, calauze in „preumblarile sale in munti”. La fel si Alecu Russo, ce afla o superba „Miorita” la stana baciului Udrea din Ceahlau, sau Tadeus Hajdeu, ce culegea din „Muntenia Neamtului” o varianta a legendei Dochia inainte de Gheorghe Asachi, sau Eminescu ce afla la Palatul Cnejilor legenda lui Budu ce va fi izvor de inspiratie pentru doua dintre poeziile sale sau Alexandre Dumas ce avea sa scrie „Strigoiul Carpatilor”. Legendele au aparut in primele „anuare” si „calendare” romanesti din prima jumatate a veacului al XIX-lea, mai apoi in revistele de la sfarsit de veac de la Falticeni, Brosteni sau Piatra-Neamt, fiind preluate si imbogatite de Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogas, Constantin Matasa, Ioan Gavanescul, iar mai apoi de Elena Matasa si Gheorghe Iacomi. A venit randul nostru si inca mai sunt batrani in sate care mai stiu legende si fiecare generatie de elevi implicata in culegerea de folclor mai afla cate poveste ce merita sa fie mai mult stiuta.

Ceahlaul este muntele romanesc cu cele mai multe povesti si am inteles cu totii rostul unei astfel de intreprinderi: conturarea unor itinerarii ale spiritului pentru cei ce vin aici la noi. Si Ceahlaul merita sa-i fie cunoscute povestile, de romani sau de straini, de tineri sau de batrani. Ceahlaul va asteapta, descoperiti-l cu toate ale sale frumoase si, credeti-ne, nu sunt putine…

Legendele din urmatoarele articole sunt culese şi prezentate de profesorul Daniel Dieaconu.

Articol preluat de pe Parcul National Ceahlau