Legendele Muntelui Ceahlau – Panaghia

Niciuna dintre stancile Ceahlaului n-a aprins mai tare imaginatia rapsozilor populari decat Dochia si Panaghia. Stanca Panaghiei, situata langa varful „tocit” al Toacei, se ridica maiestuoasa si stralucitoare in razele soarelui. Soarele o iubeste inca si-i trimite razele-i mangaietoare ce o inconjoara cu un brat de indragostit…

Cica, Panaghia era o fata din satul Rapciuni, ce crescuse pe langa vechiul Palat al Cnejilor, fiind una dintre fetele de casa ale Mariei Cantacuzino. Dar stapana sa isi vede sotul ucis de catre lacomul si neinduratorul Duca-Voda, iar ginerele, fiul lui Brancoveanu, isi pierde capul pe butucul de la Edikule.

Iesita din umbra intunecata a Palatului Cnejilor, fata straluci in razele Soarelui. Feciorii din sate nu mai cautau alte fete la hora de duminica. Ba mai mult, nu mai pridideau cu grija pe care i-o acordau. Lasau coasa, lasau securea si joagarul si se strangeau in jurul fetei. Sfatul obstii, oamenii cei buni si batrani, asistau neputinciosi la nebunia fiilor lor. Au mers la vataman si i-au cerut sa-i scape de farmecele Panaghiei spre a avea liniste in sat. Panaghia fu urcata sus pe platoul Ceahlaului, unde murise stoarsa de vlaga maica Nazaria, langa stancile trufase, unde s-au adapostit eretii si caprele negre. Vru sa-si faca seama. Auzise de-unpustnic numit Ghedeon, dar gasi la adapostul sau de langa Piatra Altarului doar oasele albite de vremuri.

Urca pe Toaca gandind a-si afla linistea in haurile de dedesubt. Cand, deodata, printre neguri, se ivi Soarele… Panaghia il vazu si ramase vrajita privindu-l. Soarele se opri si el sa priveasca pe frumoasa din varf de stanca. Si ceasuri intregi pierdu din drumul sau spre asfintit. A doua zi, Panaghia urca din nou pe varf, pe Toaca. Iar Soarele prelungi la nesfarsit sederea sa deasupra Ceahlaului. Dar Noaptea ridica la Dumnezeu ruga impotriva Soarelui ce-i rapea din intuneric. Dumnezeu ii ocrotea pe cei ce se iubeau, dar erau incurcate cele hotarate inca de la savarsitu’ lumii si decise pedepsirea Soarelui indragostit… Ceahlaul fu invesmantat in neguri negre si grele, iar Panaghia isi astepta in zadar iubitul sa sparga cu razele ceturile cenusii. Vru sa coboare in sat, unde vazu lumina… Dar la poalele Toacei simti cum picioarele ii prind radacini, cum sanul si bratele si umerii luasera incremenirea pietrei. Doar ochii se ridicara spre Soarele, ce prea tarziu invinse negurile.

Se spune ca inima-i indurerata n-a incetat sa bata. Iar Soarele si astazi poposeste mai mult deasupra Ceahlaului. Si imbraca in mantie de raze pe, candva, la fel de stralucitoarea Panaghie, acum cea mai frumoasa stanca a muntelui.

Articol preluat de pe Parcul National Ceahlau

Fotografie realizata de Toma Bonciu